M-ai găsit în noroi, în rușine și vină

Căzut în tăcere, cu sufletul frânt, Fugeam de lumină, de-al Tău legământ. Credeam că e gata, că n-am nici un rost, Dar Tu m-ai găsit... și m-ai ridicat Iisus! Am strigat în gând, n-aud nici ecou, Eram între stânci, pe un drum tot mai greu. Dar Tu m-ai văzut, nu Te-ai dezgustat, Ci-n harul Tău viu, din nou m-ai chemat. M-ai găsit în noroi, în rușine și vină, Când tot ce aveam era numai tină. Dar Tu, bun Păstor, cu drag m-ai luat, Mi-ai pus haina nouă și m-ai vindecat. Am zis: „Nu mai pot, sunt prea jos să mă ridic „Cu pașii mei grei, spre abis mă îndrept." Dar Tu ai venit, n-ai stat sus privind, Ci-ai coborât jos, cu glas blând, iubind. M-ai strâns în tăcere, nu m-ai judecat, Mi-ai șters toată vina ce greu m-a apăsat. Mi-ai spus că nu-s singur, că n-am fost uitat, Că harul e viu și că tu m-ai iertat. M-ai găsit în noroi, în rușine și vină, Când tot ce aveam era numai tină. Dar Tu, bun Păstor, cu drag m-ai luat, Mi-ai pus haina nouă și m-ai vindecat. Acum, când pășesc, nu mai sunt în pustiu, Ești scutul ce-l tare, ești Domnul cel viu. Și dacă mai cad, nu fug, nu mă tem — Că știu cine ești și știu unde merg. M-ai găsit în noroi, în rușine și vină, Când tot ce aveam era numai tină. Dar Tu, bun Păstor, cu drag m-ai luat, Mi-ai pus haina nouă și m-ai vindecat.