Paradoxul credinței: Când Dumnezeu tace
Poți citi devoționalul mai jos.
Există o mare neînțelegere în comunitățile noastre: ni se spune adesea că dacă avem credință, totul va fi clar, liniștit și de succes. Dar oricine a mers o bucată de drum cu Dumnezeu știe că cele mai profunde momente de credință nu se nasc pe munte, în urale, ci în văile unde ecoul propriei voci pare singurul răspuns.
Credința adevărată începe abia atunci când certitudinile dispar.
Cea mai profundă definiție a credinței nu este „să știi că Dumnezeu va face ce Îi ceri”, ci „să te încrezi în caracterul Lui atunci când nu înțelegi ce face”. Este ceea ce spaniolii numesc „la noche oscura del alma” (noaptea întunecată a sufletului), un concept descris de Sfântul Ioan al Crucii. Este acel moment în care Dumnezeu Își retrage „Sentimentul” prezenței Sale nu ca să te părăsească, ci ca să te maturizeze.
Cât timp Îl urmezi pe Dumnezeu pentru că simți pace sau pentru că lucrurile merg bine, nu este neapărat credință, ci reciprocitate. Credința pură apare când este întuneric, când logica îți spune să renunți, când Dumnezeu tace, iar tu alegi, printr-un act de voință, să rămâi acolo. Să spui: „Nu Te văd, nu Te simt, dar știu Cine ești”.
Gândește-te la Avraam care urcă pe muntele Moria. Gândește-te la Iov care, stând în cenușă, spune: „Chiar dacă mă va ucide, tot voi spera în El”. Sau la Isus Însuși pe cruce, strigând: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, dar numindu-L totuși „Dumnezeul Meu”.
Credința nu este un ecran protector împotriva suferinței sau a incertitudinii. Credința este ancora care se prinde de ceva ce nu se vede, tocmai când tot ce se vede se prăbușește. Ea nu elimină frica; ea pășește înainte în ciuda fricii.
O altfel de rugăciune (fără cuvinte mari)
Dacă vrei să te rogi profund astăzi, nu folosi formule standard. Dumnezeu nu este impresionat de elocința noastră, ci de vulnerabilitatea noastră.
Poți veni înaintea Lui pur și simplu așa:
„Doamne, astăzi nu am cuvinte mari și nici o certitudine de fier. Am obosit să mă prefac că am o credință de nezdruncinat. Îți aduc doar prezența mea, cu toate întrebările la care nu am răspuns și cu toată neputința mea. Cea mai mare dovadă de credință pe care o pot aduce astăzi este că, deși nu înțeleg planul Tău, aleg să nu plec de lângă Tine. Primește-mă în tăcerea Ta și dă-mi puterea de a mai face un singur pas.”
Pentru meditația ta, când ești doar tu cu tine:
Încearcă să nu cauți un răspuns rapid. Doar stai cu această întrebare:
Dacă Dumnezeu nu ar schimba nimic în situația care te îngrijorează în următoarele luni, ar fi bunătatea Lui de ajuns pentru tine? Poți să Îl iubești pe Dumnezeu doar pentru Cine este El, nu pentru ceea ce face pentru tine?